Cu mai puțin de două luni până când Marea Britanie ar urma să iasă oficial din Uniunea Europeană, mult-temutul exod al bancherilor de investiții din Londra încă nu s-a materializat.
Șeful executiv al băncii elvețiene de investiții UBS, Sergio Ermotti spune că nu mai puțin de o cincime din locurile de muncă de la Londra ar urma să fie mutate către alte state europene după ieșirea țării din Uniune.
Victoria lui Emmanuel Macron în alegerile prezidențiale din Franța și planurile sale de a face reforme structurale vor avea o contribuție pozitivă la eforturile Parisului de a atrage bănci și companii de servicii financiare care vor să își transfere operațiunile din Marea Britanie din cauza Brexit, a declarat luni șeful organizației de lobby Paris Europlace, Arnaud de Bresson, transmite Reuters.
Băncile cu operațiuni internaționale din Londra se gândesc tot mai mult la transferarea personalului la Frankfurt, unde caută serios spații de birouri, din cauza Brexit, potrivit brokerilor imobiliari din capitala financiară a Germaniei, transmite Bloomberg.
Andreas Dombret, membru al board-ului băncii centrale a Germaniei, spune că, după ieșirea din UE, băncile britanice nu vor mai avea acces la fel de facil la piața unică europeană. „Actualul model de a folosi Londra ca poartă de intrare în Europa este probabil să se sfârșească.”
Indicele care indică sustenabilitatea prețurilor caselor prin prisma veniturilor a atins o nouă extremă, respectiv de 14,2 ori salariul mediu anual în Londra.